Înger
Cum e să pierzi
pe cineva? Nu cred acest răspuns poate fi redat prin cuvinte şi totuşi am să
încerc. Dispariţia unui om drag lasă o rană adâncă în sufletul tău, un loc gol
pe care simţi că nu îl poţi umple cu nimic acum, chiar dacă toţi din jurul tău
îţi promit că timpul le rezolvă pe toate. Amintirea acelei persoane e vie în
mintea ta, în inima ta şi parcă te urmăreşte la orice pas, având grijă de tine,
spunându-ţi că şi ei îi este dor.
Nu am pierdut
multe fiinţe dragi până acum, probabil pentru că sunt abia la începutul
drumului, mai am atât de multe lucruri în faţă care mă sperie. Cum poţi să te
trezeşti dimineaţa şi să ştii că nu ai să mai vezi niciodată acea persoană? Că
mergi, laşi o floare la mormânt, verşi câteva lacrimi şi rămâi cu acel gol în
suflet tot restul vieţii. Nu e deloc corect şi nu am cum să schimb asta, dar
nici nu pot să mă obişnuiesc cu ideea. În astfel de momente unii oameni învaţă
să aprecieze viaţa mai mult şi pei cei din jurul lor; alţii aruncă cu noroi şi
demonstrează din nou cât de egoişti putem fi.
Sunt suflete care
intră în viaţa noastră şi fără să ne dăm seama ne marchează, ne ajută să
realizăm ce ne dorim de la viaţă şi cum putem obţine asta. Păcat că uneori nu
mai apucăm să le mulţumim.
Acum e atât de
linişte pe holuri, atâta calm cum nu a fost niciodată. Câteva umbre se pierd în
depărtare, iar altele coboară grăbite scările. Eu mă pierd într-un amalgam de
culori reci şi simt cum aerul greu mă trage în jos. Toată lumea plânge în jurul
meu, dar eu nu pot. Nu pentru că nu mă doare, ci pentru că sunt în transă şi nu
pot să cred că ce se întâmplă e adevărat. Încerc să zâmbesc amar ca nimeni să
nu-şi dea seama şi pentru prima oară reuşesc. Toţi sunt preocupaţi de propria
durere, de propriile griji. Privesc persoana din faţa mea; întinsă ca şi cum ar
dormi, palidă ca un înger. Aş vrea să-i spun doar :
„ Mulţumesc.”
Pentru mai multe informaţii.
Cine e single si isi cauta iubit/iubita - Single Seeking Single
https://www.facebook.com/groups/980612931965683/
https://www.facebook.com/DigitalPhotographyWallpapers.HD
Keine Kommentare:
Kommentar veröffentlichen