Freitag, 2. Januar 2015

Zâmbet

Zâmbet
 




Astăzi, dăruieşte-i unui străin unul dintre zâmbetele tale. S-ar putea să fie singura rază de soare pe care o vede întraga zi. Asupra acestui lucru am contemplat întreaga noapte. Sună atât de frumos şi uneori mă întreb dacă este cu adevărat real. Atunci când îmi zâmbeşte cineva, primul lucru care îmi vine în minte este să îi zâmbesc înapoi. Aş putea spune că e ca un relfex, pe care nu îl pot controla. Mi-ar plăcea ca toată lumea să poată împărţi zâmbete în fiecare dimineaţă. Viaţa ar fi mult mai frumoasă dacă în loc de o poruncă, am primi un surâs blând şi o strângere călduroasă de mână. Oare nu ar fi mai simplu ca atunci când cuvintele nu-şi au rostul, să zâmbeşti pur şi simplu şi să te arunci în braţele celui iubit? Ba da, ar fi. Dar poate că atunci destinul nostru ar căpăta un alt sens. Lipsit de greutăţi. Lipsit poate chiar şi de suferinţă, pentru că în acel moment am avea tendinţa de a schimba lacrima amară cu un zâmbet dulce.
Aş vrea să văd feţe fericite peste tot - Oameni, mergând pe stradă, cu o privire senină şi plină de înţelegere. Copii, alergând cuprinşi de veselie pe câmpul împânzit cu flori. Iar eu, culegând un buchet de zâmbete şi dăruindu-ţi-l ţie, cititor drag.


Pentru mai multe informaţii. 

 Cine e single si isi cauta iubit/iubita - Single Seeking Single
https://www.facebook.com/groups/980612931965683/

 

Keine Kommentare:

Kommentar veröffentlichen