Mi-e greu să te privesc în ochi. Astăzi, mai mult ca niciodată, mi-aş dori să-mi pot smulge inima din piept, aşa de simplu cum fură moartea ultimul strop de viaţă dintr-un om.
Nu te-am implorat niciodată să mă distrugi, şi totuşi, o faci din nou şi din nou. Adânceşti cu nepăsare cuţitul în rana crestată pe pieptul meu fragil, iar eu, fără suflare, stau şi aştept în tăcere ca agonia să ia sfârşit. Timpul trece alene, şi el fiind nepăsător. Nu doreşte să audă povestea noastră.
Acum orice cuvânt rostit de tine e precum un pumnal înfipt adânc în inimă şi orice mângâiere de-a ta îmi sfâşie sufletul.
Cu greu îţi spun adio, în timp ce lacrimile arzătoare îmi scaldă faţa. Te iubesc; atât de mult încât am depăşit graniţele raţiunii. Cu cât mă îndepărtez mai mult de tine, cu atât îmi pierd dorinţa de a trăi, dar nici nu pot rămâne.
Te rog să mă ierţi şi să nu uiţi că mereu voi păstra un loc pentru tine într-un colţ de suflet. Am plecat, te las..
Cu drag,
O străină care te-a iubit
Keine Kommentare:
Kommentar veröffentlichen